Izvorând de sub Vf. Clujului, valea străbate la început o zonă anonimă, pentru ca apoi să sculpteze unele din cele mai impresionante chei din Apuseni, dezvoltate pe 4 km lungime. Pereţii deosebit de abrupţi şi foarte înalţi (200 m) se apropie în unele sectoare la mai puţin de 5 m, şoseaua cu greu găsindu-şi loc printre aceştia. Numărul peşterilor trece de 50. Versantul vestic al văii, în zona de izvoare, prezintă un abrupt calcaros bine evidenţiat, acesta fiind tăiat de o frumoasă vale suspendată, faţă de care V. Poliţei s-a adâncit cu cca 25 m. După ce străbate mai multe sectoare calcaroase, săpând mici chei, V. Poliţei se varsă în Gârda Seacă, amonte de confluenţa acesteia cu Coteţul Dobreştilor.