Cătunul Casa de Piatră nu-şi trage numele de la materialul din care sunt construite casele localnicilor, acestea fiind din lemn şi majoritatea îşi păstrează caracteristicile tradiţionale moţesti de odinioară. Denumirea provine de la vasta incintă ca o depresiune cu pereţi de calcar care domină poienile. La Casa de Piatră, în afara vechii biserici din lemn, obiectiv de cult demn de vizitat, mai avem înca două perle ale carstului apusean, Peşterile Coiba Mică şi Coiba Mare.
Aceasta din urmă, mai lesne de vizitat, se remarcă printr-unportal impozant, comparându-se cu cei 74 de metri latime si cei 47 de metri inaltime ai săi, doar cu maiestuosul portal al Cetăţilor Ponorului.
Şi aici vom vom întâlni localnici generoşi şi primitori, le vom asculta poveştile şi le vom cunoaşte traiul şi vom degusta bucate tradiţionale.Rezervaţia complexă geologică şi botanică, constitută dintr-un rest al unui platou calcaros erodat de ape, care conservă o serie de plante rare. Masivul se înalţă impunător depăşind relieful înconjurător, Vf. Scăriţa atingând 1382 m. Versantul sudic adăposteşte numeroase peşteri. Rezervaţia botanică prezintă o mare importanţă ştiinţifică fiindcă adaposteşte numeroase specii boreale şi arctice. Sus pe creastă vom servi prînzul la pachet, ne vom odihni şi ne vom delecta privirile cu minunatele peisaje ale Apusenilor – culmi împădurite, creste stâncoase spectaculoase, văi nu prea adânci dar deosebit de pitoreşti, poieni şi pajişti montane presărate cu căsuţe moţeşti din lemn şi acoperiş înalt, din fân.